Liderul care salvează pe toți — și se pierde pe sine

Dimineața mă târam jos din pat.

Poate unii ar spune că era lene. Sau că mi-am pierdut motivația. Era altceva — ceva pe care îl înțeleg acum mult mai bine decât atunci.

Iubeam ce făceam. Iubesc și acum. Tocmai asta e capcana pe care nimeni nu ți-o spune despre burnout: când îți place ce faci, pericolul e mai mare. Treci peste semnale. Îți spui că merită. Oprești sportul, sari peste mese, bei mai puțină apă — și continui.

În acea perioadă dupămasa aveam trei întâlniri pe săptămână pentru programul de reducere în greutate pe care îl coordonam, participam la un curs de scriere a cărții și mă trezeam cu o oră mai devreme ca să scriu efectiv. Patru luni. În paralel cu programul de la spital, cu personal redus, cu probe de urgență care nu așteptau pe nimeni.

Eram mereu obosită. La orice oră. Dimineața, seara, în mijlocul zilei. În perioadele de stres maxim simțeam că îmi scade forța din picioare. Apăreau dureri de stomac. Continuam.

Pe atunci nu știam Heart Healing sau Somatic Experiencing. Nu știam să citesc semnalele corpului înainte să devină strigăte.

Am fost pe limita burnout-ului.

Și sunt medic.

Un tipar vechi. Un cost nou.

Kurt Lewin a identificat acum aproape un secol trei tipare fundamentale de leadership — și le regăsim intacte și azi:

Liderul autoritar — decide singur, comunică parțial, așteaptă să îi ghicești gândurile. L-am descris în articolul anterior.

Liderul laissez-faire — e pe organigramă, prezent fizic, absent în orice moment care contează. Îl descriem săptămâna viitoare.

Liderul democratic — implică echipa în decizii, comunică bidirecțional, creează autonomie reală. E cel mai admirat în teorie. Și cel mai costisitor în practică pentru cel care îl trăiește.

Acesta e tiparul despre care vorbim azi. Acesta e tiparul meu.

Cum arată în realitate

La laboratorul pe care îl conduc, lucrez cu ușa de la birou deschisă. Deliberat. Ca oamenii să știe că pot intra — să nu le fie frică să spună ce au de spus.

Când asistenta de pe biochimie îmi semnalează că s-a schimbat un reactiv sau a apărut o eroare în aplicație, vine și îmi spune. Discutăm, vedem cum a rezolvat sau cum putem rezolva în cel mai scurt timp — pentru că lucrăm și probe de urgență, iar timpul e prețios. Dacă e ceva care trebuie comunicat întregului personal, nu amân. Știu că poate interveni oricând altceva și să uit.

Când am ceva urgent sau am nevoie de concentrare deplină, închid ușa. Nimeni nu se supără. Sunt oameni maturi, fără orgolii inutile — pentru că am construit echipa în acest spirit.

Am renunțat la multitasking. Când cineva îmi vorbește, sunt 100% prezentă. Dacă sunt la telefon, îi cer să aștepte două minute. Am înțeles că a fi prezentă complet pentru fiecare om care vine la mine e o formă de respect — și că lipsa prezenței costă mai mult decât orice decizie greșită.

Când vine vorba de modificări care privesc pe toți, îi consult. Pentru că vreau ca la toți să le fie bine.

A durat. Au fost momente în care nu surprindeam dinamica echipei, nu înțelegeam nevoile oamenilor. Au fost ședințe în care toată lumea era nemulțumită — și eu eram principala vinovată. Au fost ore de coaching și de terapie în care m-am cunoscut pe mine și am început să îi înțeleg și pe ceilalți. Apoi am înțeles diferența dintre responsabilitate și autoînvinovățire cronică. M-a ajutat și cursul postuniversitar de management al serviciilor medicale să devin un lider mai bun.

Acum pot spune că suntem o echipă.

Și tot am ajuns pe limita burnout-ului.

Ce se întâmplă în corpul tău

Burnout-ul liderului democratic nu este o epuizarea clasică. Nu vine din furie sau din cortizol cronic ridicat — ca la liderul autoritar. Vine din suprasolicitare prin empatie, din granițe personale erodate treptat, din a fi mereu prezent pentru toți — și ultimul pentru tine.

Se vede în analize înainte să se vadă în comportament.

Vine la mine o pacientă. Inteligentă, organizată, conduce o echipă. Îmi spune că ia vitamina D de opt luni. O întreb ce valori are acum. Ridică din umeri — „aproape la fel ca la început."

Acesta e primul semnal pe care îl recunosc acum din prima secundă.

Vitamina D refractară la suplimentare nu e o problemă de doză. E o problemă de context. Când corpul e în stres cronic, suplimentele ajung într-un sistem care nu poate procesa nimic eficient. Le spun pacienților mei direct: vitamina D asta e de Maldive, nu de farmacie. Râd. Apoi înțeleg. Un studiu din 2023 pe personal medical în stres cronic — Akilli et al. — confirmă ce văd eu în cabinet: nivelurile scăzute de vitamina D se corelează direct cu epuizarea emoțională, înainte de orice alt simptom vizibil.

Al doilea semnal e și mai subtil. Analizele arată hemoglobină normală. Feritina — în regulă. Și totuși femeia din fața mea e epuizată în fiecare dimineață. Asta nu e lipsă de fier clasică. E un mecanism pe care stresul cronic îl declanșează prin creșterea hepcidinei — un hormon care blochează absorbția fierului la nivel intestinal. Fierul există în corp. Pur și simplu nu ajunge unde trebuie. La femei, combinat cu pierderile lunare, oboseala devine o stare de fond pe care o acceptă ca normală. Hauck (2025) descrie acest mecanism în detaliu — și eu îl văd săptămânal în analize.

Tiroida vine la pachet. Hipo sau hipertiroidism — ambele apar la liderul care dă mult și recuperează puțin. Tiroida e glanda care reglează ritmul întregului organism — și e prima care simte când ritmul e forțat prea mult, prea mult timp.

Colesterolul crescut fără o dietă bogată în grăsimi. Trigliceridele mari la cineva care mănâncă seara din oboseală, din consolare, din lipsă de altă resursă rapidă — nu din poftă, ci din epuizare. Glicemia ușor crescută sau la limită, fără să fi schimbat nimic în alimentație — rezistența la insulină instalată tăcut, sub stres cronic, fără să o simți până când o vezi în buletinul de analize.

Corpul ține evidența mult mai corect decât agenda ta.

Te recunoști?

Răspunde sincer. Pentru tine, la finalul unei zile în care ai dat tot.

Eu mă recunoșteam în toate întrebările de mai jos. Și tot nu mă opream.

• Ești primul la birou și ultimul care pleacă — și consideri asta firesc?

• Când cineva din echipă are o problemă, o preiei emoțional și acasă?

• Ai renunțat la sport, la pauze, la mese regulate în perioadele aglomerate?

• Te învinovățești primul când ceva merge prost în echipă?

• Mănânci mai mult seara, după o zi grea — din consolare, din reflex?

Indicatori biologici pe care îi poți măsura acum:

• Vitamina D — valoarea actuală și evoluția sub suplimentare

• Feritina și fierul seric — dincolo de hemoglobină

• TSH și fT4 — profil tiroidian complet

• Glicemia à jeun și insulina — pentru indicele HOMA

• Colesterol total, LDL, trigliceride — valorile crescute fără dietă bogată în grăsimi vorbesc despre stres, nu despre farfurie

De unde începi

Am învățat asta pe pielea mea: un sistem nervos epuizat conduce din inerție, nu din claritate. Și oricât de mult iubești ce faci, oricât de dedicat ești echipei tale — nu poți da din gol.

Empatie fără granițe nu e virtute. E epuizare programată.

Cortizolul nu se reglează cu voință. Se reglează cu un sistem.Primul pas e cel mai greu pentru un lider democratic: să recunoască că și el e parte din echipă. Că sistemul nu funcționează dacă el cade.

Sistemul M.A.R. — Mentalitate, Alimentație, Relația cu corpul — lucrează simultan pe toate trei niveluri:

Mentalitatea — recunoaște că a închide ușa când ai nevoie, a delega complet, a cere ajutor nu te face un lider mai slab — e leadership sustenabil. Intră în rolul de observator față de propriile limite, nu doar față de nevoile echipei.

Alimentația — reglează glicemia și a inflamația cronică ce amplifică epuizarea emoțională. Un lider care sare peste mese și mănâncă compulsiv seara supraviețuiește, nu se hrănește. Diferența se vede în analize.

Relația cu corpul — Pune ca obiectiv să îți crești capacitatea de a recunoaște semnalele înainte să devină strigăte. Forța care scade din picioare, durerea de stomac, oboseala de dimineață sunt mesaje demne de luat în seamă— corpul știe înaintea minții. Somatic Experiencing și Heart Healing sunt instrumente prin care înveți să îl asculți înainte de criză.

Comunicarea clară cu echipa  e un produs secundar al unui sistem nervos reglat.

Ce urmează

Acesta e al doilea tipar din cei trei identificați de Lewin.

Săptămâna viitoare: liderul fantomă — cel care e pe organigramă, prezent fizic, absent în orice moment care contează.

Și pregătesc radiografia completă — un instrument prin care identifici exact ce tip de lider ești și ce plătești biologic pentru asta.

Un singur pas concret

Am făcut Auditul Biologic în perioada în care eram pe limită. Nu pentru că știam exact ce caut — ci pentru că simțeam că ceva nu e în regulă și voiam să văd în cifre ce spune corpul meu.

Cifrele au spus destul de multe.

Dacă și tu conduci o echipă, dai mult și recuperezi puțin — Auditul Biologic e primul pas concret. Identifici exact unde se află sistemul tău pe axa stres-recuperare și ce impact are asta asupra fiecărei zile în care ești prezent pentru toți — în afară de tine.

Programează Auditul Biologic

https://drdanielacioanta.ro/solutii

Surse bibliografice:

• Akilli, G.B., et al. (2023). The Relationship Between Vitamin D Deficiency and Burnout Syndrome in Operating Room Workers. Bezmialem Science. https://bezmialemscience.org/articles/the-relationship-between-vitamin-d-deficiency-and-burnout-syndrome-in-operating-room-workers-correlational-research/bas.galenos.2023.96967

• Hauck, S. (2025). Functional iron blockade in chronic stress and neurodivergence. Frontiers in Psychiatry. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC12620439/